Un artist al companiei canadiene Cirque du Soleil a căzut în timpul spectacolului de vineri, când prezenta publicului numărul intitulat "Roata morţii", şi a fost spitalizat, iar starea lui este stabilă.
Spectacolul „Zarkana” a avut loc la Las Vegas, vineri noapte. În jurul orei 19.00 (ora locală), bărbatul prezenta publicului numărul „Roata morţii”, când a alunecat şi a căzut de pe roată, informează huffingtonpost.com. Numărul implică doi artişti care fac acrobaţii în interiorul unor roţi în continuă mişcare, la mare înălţime.
După accident, spectacolul a fost întrerupt, iar bărbatul rănit a fost transportat imediat la University Medical Center din Las Vegas. Rănitul este în stare stabilă şi va fi externat în câteva zile.
Accidentul a avut loc la câteva luni distanţă de un altul, care din nefericire a fost mortal.
În iunie, tot la Las Vegas, acrobata Sarah Guyard-Guillot, care avea 31 de ani, a căzut de la înălţimea de 28 de metri după ce i s-a desprins cablul de siguranţă, în urma ascensiunii prea rapide, şi a murit.
În urmă cu câteva zile, Administraţia pentru sănătate şi siguranţa la locul de muncă din Nevada (OSHA), care a citat Cirque du Soleil pentru şase capete de acuzare, a amendat compania cu peste 25.000 de dolari. Amenda a fost stabilită după ce au fost făcute publice rezultatele anchetei, potrivit cărora acrobata a murit din cauza faptului că nu a fost antrenată suficient în privinţa folosirii echipamentului. Totodată, Cirque du Soleil nu a îndeplinit toate standardele de siguranţă, potrivit aceluiaşi raport.
Administraţia a mai amendat Hotelul MGM din Las Vegas, unde a avut loc spectacolul, cu suma de 7.000 de dolari, pentru faptul că şi-a expus angajaţii la accidente la locul de muncă, referindu-se la scena deschisă şi la materialele pirotehnice folosite în timpul spectacolelor Cirque du Soleil.
Accidentul a avut loc în timpul scenei finale a show-ului „Kà”, ce include momente de acrobaţie, arte marţiale şi spectacol de marionete.
Atât reprezentanţii Cirque du Soleil, care afirmă că este primul incident de acest gen în 29 de ani de activitate, cât şi cei ai Hotelului MGM au declarat că vor face apel cu privire la decizia luată de OSHA.
„Cirque du Soleil a făcut o revizie completă a procedurilor şi strategiilor sale de siguranţă cu o zi înainte de tragicul accident în care a fost implicată Sarah”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a companiei, Renée-Claude Menard. „Ne-am dublat eforturile pentru a garanta siguranţa artiştilor şi a echipei”, a mai precizat purtătoarea de cuvânt.
Cirque du Soleil, care a sărbătorit 25 de ani de existenţă în 2009, a fost creat în Québec în 1984 şi a devenit apoi o multinaţională a spectacolului. Reprezentaţiile sale au fost văzute de peste 100 de milioane de persoane din 300 de oraşe din lumea întreagă. Printre creaţiile sale cele mai reprezentative din ultimii ani figurează „Kà”, „Alegria”, „Love”, „Saltimbanco”, „Quidam” şi „OVO”.
Cirque du Soleil a susţinut reprezentaţii şi la Bucureşti, cel mai recent în luna septembrie, cu spectacolul „Alegria”.