Accident înfiorător pe A1, după ce o mașină s-a răsturnat! Un om a murit pe loc, iar alți patru au fost preluați cu elicopterul SMURD

De: Cancan
Publicat: 22/04/2018 | 10:38

Mai mulți oameni și-au văzut moartea cu ochii în această dimineață, după ce un șofer a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe A1.Impactul a fost atât de violent, încât un bărbat din mașină a murit pe loc, iar celelalte patru persoane au fost grav rănite. La fața locului a fost solicitat de urgență un elicopter SMURD. Iar autorităţile au blocat circulaţia pentru cercetări. 

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Arad, accidentul a avut loc pe Autostrada A1, km 516, pe segmentul Timişoara- Arad, în zona localităţii Orţişoara, fiind implicat un autoturism. Şoferul ar fi pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, intrând într-un parapet marginal, titrază observator.tv.
„La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă şi spumă cu modul de descarcerare, o Autospecială de Transport Persoane şi Victime Multiple, 3 autosanitare SMURD, 16 subofițeri, ambulanță SAJ şi echipaje de poliție. De asemenea, la locul intervenției a fost solicitat şi elicopterul SMURD pentru a prelua o victimă inconștientă”, a declarat ofițerul de presă al ISU Timiș, potrivit evz.ro.

Circulația rutieră a fost reluată între timp în zona în care s-a produs tragicul accident

Unele dintre victime au fost preluate de echipaje medicale, altele cu elicopterul SMURD. Maşina implicată în accident făcea parte dintr-un grup de mai multe autoturisme care se deplasau la Arad pentru o expoziţie. Unul dintre răniţi a afirmat că ar fi făcut pană şi din acest motiv şoferul a pierdut controlul volanului.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul a fost reluat pe sensul spre Arad.