Accident incredibil la Suceava! O fetiţă de 7 ani şi-a tăiat trei degete într-un TAB expus de Ziua Naţională

De: Cancan
Publicat: 02/12/2013 | 18:32

Accidentul s-a petrecut, ieri, în jurul orei 13.30, în timp ce fetiţa se afla în interiorul Transportului Auto Blindat, împreună cu fratele său şi mai mulţi copii.

În împrejurări neclare, micuţa şi-a prins degetele într-un cadru cornier metalic. Ea a fost preluată imediat de o ambulanţă SMURD aflată în zonă şi transportată la Spitalul Judeţean Suceava, scriu jurnalistii de la monitorulsv.ro.

Fata de 7 ani a intrat direct în sala de operaţie. Aseară, medicii dădeau un prognostic favorabil cu privire la salvarea celor trei degete.

TAB-ul aparţine Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, care a participat cu tehnică de luptă la evenimentele de 1 Decembrie organizate la Suceava.

În condiţiile în care este vorba de un incident în care a fost implicat un TAB al armatei, ancheta va fi preluată de la Parchetul Militar Bacău.

G.C.