Un accident a blocat traficul pe Şoseaua Pipera câteva zeci de minute, în această după-amiază, dar din fericire nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale. Poliţiştii rutieri au ajuns la faţa locului pentru dirijarea traficului.
În accident au fost implicate două autoturisme, iar cel de culoare albastră a rămas transversal pe şosea, blocând parţial circulaţia. Acesta a fost lovit din spate, de către un al t autovehicul de culoare închisă, poliţiştii urmând să stabilească care din cei doi şoferi a fost de vină. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ambii şoferi scăpând doar cu o sperietură. Coloana de maşini s-a întins pe aproape un kilometru de la locul accidentului.