Accident în Capitală! S-a răsturnat cu mașina într-un refugiu de tramvai

Publicat: 12/09/2020 | 11:01

Un accident a avut loc noaptea trecută, pe bulevardul Ion Mihalache din Capitală.

Un șofer a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina după ce a intrat într-un refugiu de tramvai. În autoturism se afla un bărbat împreună cu fiul său.

Din fericire, în urma impactului ambii pasageri au scăpat teferi și nu au necesitat îngrijiri medicale. (CITEȘTE ȘI: ACCIDENT RUTIER ÎN IAȘI! UN PREOT ȘI UN TAXIMETRIST AU INTRAT ÎN COLIZIUNE. AU FOST DESCHISE DOUĂ DOSARE PENALE)

Accident în lanț

Un alt accident a avut loc în Dâmbovița, acolo unde neatenția unei șoferițe a provocat ciocniri în lanț.

Pe una dintre cele mai circulate șosele din județ, o șoferiță nu s-ar fi asigurat la o depășire și a provocat un accident în care au fost implicate patru mașini. Două dintre ele au ajuns în șanțuri. Din fericire, doar două persoane au suferit răni ușoare.

Accidentul s-a produs pe DN72 Găești-Ploiești, în dreptul localității Dragodana din Dâmbovița. Din primele cercetări,  se pare că o femeie de 30 de ani, din Găești, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depășire a unui autovehicul. (VEZI ȘI: FOTO | ACCIDENT GROAZNIC LA HUNEDOARA! UN TÂNĂR DE 28 DE ANI A MURIT PE LOC)

Astfel, aceasta a intrat în  coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus, acesta fiind condus tot de o femeie. Din impact,  cele două autoturisme au fost proiectate în alte două autovehicule, conduse de două persoane în vârstă de 30, respectiv 26 de ani.

Două autoturisme au ieșit în decor și s-au oprit în șanțuri. Din fericire, nimeni nu a fost grav rănit. Două persoane au suferit răni ușoare și au primit îngrijiri la fața locului, iar ulterior, conducătorul auto de 26 de ani, a fost transportat la spital.

În cauza se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.