Accident în Bistriţa Năsăud! O fetiţă de şase ani se află în stare gravă după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni
Accidentul a avut loc puţin înainte de ora 8.00, când copila mergea spre şcoală împreună cu sora ei mai mare.
„Sora fetiţei a intrat într-un magazin şi i-a cerut să o aştepte, dar cea mică nu a mai stat, a încercat să traverseze DN 17 când a fost lovită de o maşină care circula cu viteză. Fetiţa se afla pe trecerea de pietoni. Lovitura a fost puternică din moment ce a proiectat-o la 8-10 metri.
Pur şi simplu a zburat. Este în stare gravă. Au venit cei de la SMURD, i-au acordat aici primul ajutor, au transportat-o de urgenţă la Spitalul Judeţean. Am văzut-o întinsă pe jos, avea ochii deschişi”, a declarat profesorul Radu Morariu, directorul Şcolii Generale din Tureac, unde învaţă fetiţa, potrivit România TV.
IJP Bistriţa-Năsăud a început o anchetă. Poliţiştii îl cercetează pe şofer pentru vătămare corporală din culpă.