Accident grav pe Valea Oltului! 21 de persoane au primit îngrijiri medicale
Un autoturism și un microbuz de transport persoane s-au ciocnit pe Valea Oltului. 21 de persoane sunt implicate, toate primind îngrijiri medicale.
Accidentul s-a produs duminică după-amiază în Câineni, pe DN 7, între un autoturism și un microbuz de transport persoane. Intervin 4 ambulanțe SMURD, 7 ambulanțe SAJ, 1 autospecială de stingere cu modul de descarcerare și 2 echipaje descarcerare.
Totodată, în sprijinul salvatorilor din Vâlcea au plecat și echipe din Sibiu. Potrivit primelor informații, în accident sunt implicate 21 de persoane, respectiv 19 din microbuz și 2 din mașină.
Toți cei implicați sunt conștienți și primesc îngrijiri medicale la locul accidentului. Potrivit reprezentanților ISU Vâlcea, nouă persoane au fost rănite, respectiv cele două persoane din mașina implicată, care au suferit diverse fracturi și 7 persoane din microbuzul răsturnat, care prezintă dureri abdominale, toracice și dureri de spate.
ISU Vâlcea precizează că toate victimele sunt conștiente și nu sunt copii printre victime.
La rândul lor, reprezentanții Poliției Vâlcea au anunțat că, potrivit primelor date, accidentul s-a produs după ce mașina a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu microbuzul.