ACCIDENT grav in Sibiu! Sapte persoane, transportate de urgenta la spital!
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat că şapte persoane din cele aflate în autocar au fost transportate la Spitalul Judeţean Sibiu, trei dintre acestea fiind în stare gravă. Potrivit acesteia, alte persoane au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, fiind vorba doar de excoriaţii şi contuzii, care nu au necesitat transportul la spital.
Balteş a precizat că autocarul este răsturnat în afara şoselei, iar traficul nu este afectat.
Ea a menţionat că este vorba de o cursă regulată din Italia, a cărei destinaţie finală este Vaslui. Accidentul a avut loc pe DN 1, în localitatea sibiană Mohu, unde autocarul s-a răsturnat, iar două persoane au murit. Conform primelor informaţii, în autocar se aflau 13 pasageri.
SURSA: Mediafax.ro
L.L