Accident grav în Peru, după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie. Sunt cel puțin 32 de morți
Accident grav în Peru, după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie. Până în momentul de față, bilanțul morților a ajuns la 32.
Cel puţin 32 de oameni, între care doi copii, au murit în Peru după ce autobuzul în care se aflau a ieşit de pe şosea şi a căzut într-o prăpastie adâncă de 200 de metri. Autocarul transporta 63 de pasageri şi plecase din Huanuco (nord-est) spre Lima.
„Din păcate, am scos 32 de cadavre”, a anunţat comandantul poliţiei César Cervantes, potrivit căruia accidentul s-a produs din cauza șoferului, care conducea cu viteză foarte mare. Acesta s-a stins din viață după tragedie produsă. Printre victime se numără și doi copii, de trei şi şase ani.
Acesta este al treilea accident cu un număr semnificativ de victime, în Peru, din ultimele patru zile. Sâmbătă, alte 22 persoane și-au pierdut viața după coliziunea a două bărci pe râul Amazon. Alte persoane sunt date dispărute.
Accidentele de circulaţie sunt foarte frecvente în Peru din cauza vitezei excesive, a condiţiilor rutiere precare și a lipsei de semne rutiere.