Accident grav în județul Dâmbovița. Patru persoane au murit, a cincea este rănită grav | Foto + Video

Publicat: 26/07/2019 | 10:22

Accident grav în județul Dâmbovița. Inițial, reprezentați ai poliției au anunțat că o persoană a murit în urma accidentului, iar trei sunt încarcerate după ce două mașini şi un TIR s-au ciocnit între localităţile Ulmi şi Bungetu, judeţul Dâmboviţa.

UPDATE – 12.30 – În autoturism se aflau trei persoane de origine turcă. Doi angajați și un colaborator venit în delegație la o fabrică din Ulmi. Toți au decedat, printre ei aflându-se un membru din conducerea fabricii.

UPDATE – 10:49Numărul persoanelor decedate a ajuns la patru. Din primele cercetări, accidentul s-a produs din cauze medicale, după ce unui șofer i s-a făcut rău și a pătruns pe contrasens. 

UPDATE – 10:35Reprezentanții Poliției Dâmboviţa au anunțat că alte două persoane au murit, astfel că numărul persoanelor decedate se ridică la trei.

A patra victimă este rănită grav.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că pe DN 71, între localităţile Ulmi şi Bungetu, judeţul Dâmboviţa, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme şi un TIR.

În urma impactului o persoană a murit, iar alte trei sunt încarcerate. Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers.