Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite într-un accident rutier produs în urmă cu puţin timp, pe DN 11, la intrare în Hărman. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, una dintre victime ar fi inconştientă, în urma evenimentului rutier în care au fost implicate patru autoturisme.
UPDATE: S-au înregistrat patru morţi.
Sursa citată a precizat că este posibil să fie victime încarcerate. S-au deplasat două echipaje pentru descarcerare, trei echipaje SMURD, două de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov şi o autospecială cu apă şi spumă, scrie mytex.
După cum se poate observa în imagini, două dintre autoturisme au ieşit în decor, în urma accidentului.