Accident grav în Brașov! În autobuz se aflau 40 de persoane, iar șoferul a murit
Un bărbat a murit, joi noaptea, în urma impactului dintre un autobuz cu 40 de persoane la bord şi un autoturism, pe DN 1, între localităţile Ghimbav şi Codlea, din judeţul Braşov. Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat că şoferul maşinii care a intrat în coliziune cu autobuzul a murit.
„Accidentul rutier s-a produs între Ghimbav şi Codlea, între un autobuz şi un autoturism. În autobuz se aflau 40 de persoane. O persoană, şoferul autoturismului, a fost găsită încarcerată, apoi s-a declarat decesul”, a spus Sfreja.
Potrivit sursei citate, o singură persoană din autobuz a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pasagerii din autobuz au fost preluaţi de alt mijloc de transport. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
O femeie din Brașov a murit pe masa de operație
O femeie de 46 de ani a murit în blocul operator al Spitalului de Obstetrică Ginecologie „I.A. Sbârcea” Brașov, înainte de operație, cel mai probabil din cauza unui șoc anafilactic, după anestezie. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspect.
Reprezentanții conducerii Spitalului de Obstetrică Ginecologie „I.A. Sbârcea” Brașov au declarat că femeia a fost internată pentru o afecțiune ginecologică și ar fi trebuit să fie operate. Medicii au început să-i facă anestezia generală, însă femeia a murit înainte de intervenția chirurgicală. „Nu s-a produs operația, după ce s-a început anestezia generală, s-a intubat, a intervenit acest incident. În sala de operație, cu toată Reanimarea prezentă, cu toate manoperele făcute conform protocoalelor”, a explicat dr. Valeria Badea, manager Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „I.A Sbârcea” Brașov.
Managerul este de părere că ar putea fi vorba despre un șoc anafilactic, deși femeia mai făcuse intervenții chirurgicale.