Accident grav în Argeș. A lovit un pieton și apoi s-a răsturnat cu mașina
Un accident grav s-a produs în această dimineață în județul Argeș. Un autoturism scăpat de sub control a lovit un pieton și apoi s-a răsturnat într-un șanț. Trei persoane au fost rănite, iar două femei au ajuns la spital.
Accidentul s-a produs în localitatea Buzoești, din județul Argeș. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că un bărbat de 55 de ani, din localitea Recea, care conducea un autoturism pe DN 65 A, a acroșat o femeie, iar apoi s-a răsturnat în șanț.
Pompierii s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD, alături de un echipaj SAJ. În urma accidentului, femeia de 53 de ani, pieton, și o pasageră din autoturism, o femeie de 56 de ani, au fost rănite și transportate la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. Acesta a suferit răni ușoare și a primit îngrijiri la fața locului. În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.