Un accident grav și cu multe semne de întrebare s-a produs în județul Giurgiu. Un tânăr de 20 de ani a fost găsit inconștient după ce mașina sa a ieșit în decor, a rupt o glisieră metalică și s-a oprit pe contrasens. Salvatorii au intervenit rapid, l-au scos din mașină și l-au transportat la spital.
Coliziunea violentă din care a scăpat ca prin minune tânărul este un mister deocamdată. Nu se știe ce a provocat accidentul, cum a pierdut controlul mașinii și a ajuns pe celălalt sens și dacă nu cumva i s-a făcut rău la volan. (CITEȘTE ȘI: UN ȘOFER DIN VASLUI A LOVIT UN PIETON ȘI A PLECAT DE LA LOCUL ACCIDENTULUI. IREAL CE A FĂCUT APOI)
Accidentul s-a produs pe DN5, în dreptul localității Daia, din județul Giurgiu. În impact a fost implicat un șofer în vârstă de 21 de ani, care a fost găsit inconștient. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
Din primele verificări, autoturismul scăpat de sub control a intrat în parapetul metalic care desparte sensurile de mers și a pătruns pe contrasens. Victima a fost găsită de pompieri și de echipajele medicale în stare de inconștiență. Tânărul a fost transportat cu ambulanța la spital.
În cauză polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul. Nu se cunoaște încă o cauză, dacă i s-a făcut rău la volan sau a pierdut controlul din cauza vitezei ori în urma unui eveniment în trafic.