Un accident rutier grav s-a petrecut joi seară, între Arad și Oradea. Potrivit primelor informații, două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite.
UPDATE: În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autovehiculul în care se aflau cele trei persoane a accidentat un bărbat care se deplasa pe partea carosabilă, iar ulterior a intrat într-un copac de pe marginea drumului. În urma accidentului, șoferul autovehiculului și pietonul au decedat.
“Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că joi, în jurul orei 20,00, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe DN 79, dinspre Oradea, pe raza localității Andrei Șaguna, a surprins și accidentat un bărbat care se deplasa pe partea carosabilă, în același sens de mers, ulterior a părăsit partea carosabilă, izbindu-se de un pom. În urma impactului a rezultat decesul pietonului și a conducătorului auto, precum și rănirea ușoară a doi bărbați, de 30 și 56 de ani, din Zimandu Nou, pasageri în autoturism. Identitatea bărbaților care au decedat urmează a fi stabilită. Colegii mei continuă cercetările, pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a declarat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.
Un autovehicul în care se aflau trei persoane a intrat într-un copac de pe marginea drumului. Impactul a fost puternic, conducătorul auto rămânând încarcerat. Acesta a fost declarat decedat, relatează aradon.ro. Pasagerii au reușit să iasă singuri din autovehicul.
La locul accidentului a mai fost găsită o persoană decedată, în afara autovehiculului.
Această persoană s-ar fi aflat pe șosea, iar șoferul a încercat să o evite și a intrat în copac.