Accident feroviar, urmat de incendiu! Doi oameni au murit
Un grav accident de tren a avut loc la Miercurea Ciuc, în urma căruia două persoane au decedat. Un autoturism a fost lovit de o garnitură de tren, pe trecerea la nivel cu calea ferată, iar la scurt timp a luat foc.
Trenul IR 1541, care circula pe ruta Miercurea Ciuc – Brașov, a lovit un autoturism, pe tecerea la nivel cu cale ferată, pe o distanță de circa 500 m. Accidentul feroviar a fost urmat de incendiu, unde autoturismul a luat foc, iar locomotiva a fost afectată în partea din față. Forțele ajunse la fața locului au constatat faptul că în autoturism sunt două persoane, din nefericire, carbonizate. (CITEȘTE ȘI: ACCIDENT GRAV ÎN TECUCI! UN AUTOTURISM A FOST LOVIT DE UN TREN INTERREGIO)
Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc s-au deplasat la fața locului unde trenul a lovit un autoturism care a trecut calea ferată fără să se asigure. Acestea sunt echipate cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD. (NU RATA: POVESTE DE DRAGOSTE CU FINAL TRAGIC. DOI TINERI AU MURIT CHIAR DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR, ÎNTR-UN CUMPLIT ACCIDENT)