Accident deosebit de grav la Iaşi! Opt morţi şi trei răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren! Imagini soc
UPDATE: Potrivit bzi.ro, in masina se aflau 11 persoane, 8 dintre acestea pierzandu-si viata in urma impactului. O persoana a murit pe loc, iar una a fost resuscitata de medici, insa decesul a fost pronuntat in urma cu cateva minute. In masina se aflau si copii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Silvia Bolohan, accidentul a avut loc la marginea municipiului Iaşi, în zona societăţii Antibiotice, la o trecere la nivel cu calea ferată, în autoturism aflându-se şase persoane.
În urma impactului, patru persoane din autoturism au murit, iar celelalte două şi-au pierdut viaţa.
„Sunt patru persoane decedate şi doi răniţi. Echipele de descarcerare se află la faţa locului”, a afirmat Silvia Bolohan, pentru Mediafax.
Potrivit acesteia, este vorba despre o trecere semnalizată cu crucea lui Andrei. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD, precum şi poliţişti.
Primele cercetări ale poliţiştilor arată că şoferul autotusrimului nu s-ar fi asigurat la trecerea de cale ferată respectivă. La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia feroviară în zonă este blocată.
Ionut Chiperi