Accident cumplit! Trei surori au murit împreună, după ce mașina în care erau a ajuns pe contrasens
Accident cumplit noaptea trecută! Trei surori au murit într-un eveniment rutier deosebit de grav petrecut puțin înainte de miezul nopții, la doar cîțiva kilometri de Buzău.
Alte trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital, iar circulația în zonă a fost blocată mai bine de două ore.
Șoferul unui autoturism, un bucureștean de 62 de ani, a pătruns inexplicabil pe contrasens unde a fost lovit de o altă mașină care circula din sens opus. Și aceasta din urmă a fost lovită de un camion, al cărui șofer nu a mai putut evita impactul.
Pentru scoaterea victimelor din mașinile lovite a fost nevoie de intervenția echipajelor de la descarcerare. Cele trei surori, pasagere în autoturismul care a pătruns pe contrasens, au murit pe loc.
Cine erau cele trei surori decedate
Una dintre ele, în vîrstă de 55 de ani era soția șoferului, iar celelalte două erau surori ale acesteia. Cea mai mare dintre ele avea 58 de ani și era din localitatea buzoiană Movila Banului, iar cealaltă avea 53 de ani și avea domiciliul în localitatea Rovinari din județul Gorj.
Șoferul a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Buzău, scrie antena3.ro.
În cealaltă mașină erau patru persoane, doi soți împreună cu cei doi copii ai lor, toți din Râmnicu Sărat. Aceștia Se întorceau din concediu din Grecia și mai aveau doar cîțiva kilometri pînă acasă. Mama și fiul au suferit traumatisme minore și au primit îngrijiri medicale.
Polițiștii încearcă acum să afle cauza producerii acestui accident.
Sursa foto: Buzoienii.ro