Accidentul rutier a avut loc luni, 24 aprilie 2023, în jurul orei 14:00, în Harghita. Un bărbat de 66 de ani a murit lovit de un autoturism, pe trecerea de pietoni.
Din primele informații, se pare că pietonul în vârstă de 66 de ani a vrut să traverseze strada, moment în care a fost lovit de un autoturism. La volanul acestuia se afla un bărbat de 30 de ani din localitatea Voșlăbeni. Șoferul se îndrepta dinspre Municipiul Gheorgheni către localitatea Sândominic. Incidentul a avut loc pe D.E. 578.
Șoferul, care a provocat accidentul rutier, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Bărbatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiști continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor ce au dus la tragedie.
”La data de 24 aprilie 2023, în jurul orei 4:00, Poliția Orașului Bălan a fost sesizată telefonic, prin intermediul numărului unic de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Cercetările efectuate de polițiști până la acest moment au arătat faptul că un bărbat de 30 de ani din localitatea Voșlăbeni, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 578, dinspre Municipiul Gheorgheni către localitatea Sândominic, a surprins și accidentat un bărbat de 66 de ani, care se angajase în traversarea drumului în calitate de pieton. În urma accidentului, a rezultat decesul pietonului.
Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor ce au dus la producerea evenimentului”, se arată în comunicatul autorităților.
Reamintim că un grav accident a avut loc în urmă cu 5 zile în Lețcani. Doi copii și tatăl lor au fost spulberați de un TIR pe o trecere de pietoni, din județul Iași. Un copil de 3 ani a murit, iar fratele lui de 6 ani, precum și tatăl lor, au ajuns de urgență la spital. Șoferul de 47 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
„Un TIR a lovit doi minori la trecerea de pietoni. Sunt trei victime: un adult şi doi copii. Din primele informaţii, un minor a decedat şi unul este inconştient. Acesta din urmă şi adultul au fost transportaţi la spital.
La faţa locului a intervenit Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi cu o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor, un echipaj de terapie intensivă mobilă şi două echipaje de la SAJ Iaşi. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.