Adeline, o tânără studentă de la Facultatea de Arte din Timișoara, și-a pierdut viața, luni, în timp ce se întorcea de la familia sa, din Arad. Fata de 20 de ani a întors brusc în mijlocul șoselei, la ieșirea din Vinga, mașina ei fiind lovită violent de un alt conducător auto care circula regulamentar din sens opus. Victima era pasionată de fotografie, făcea parte dintr-un cor bisericesc și era foarte apreciată de cei cu care lucra.
Adeline avea doar 20 de ani. Îi plăcea să facă fotografii și să cânte la flaut. Era chiar membru în corul bisericii. Pasiunile ei și dragostea de viață erau acum mai intense ca oricând. Poate tocmai de aceea, durerea pe care o lasă în sufletul celor care au cunoscut-o este cu atât mai mare.
„A plecat prea repede dintre noi (20 ani) Adeline Bărbătei, o domnișoară care-l iubea pe Dumnezeu și iubea muzică de fanfară cântând la flaut. Nu te vom uita niciodată, prietenă dragă. Dumnezeu să mângâie și să întărească familia îndoliată”, este mesajul de condoleanțe din partea fanfarei în care cânta studenta.
Adeline avea trei frați. Ei, părinți și prietenii sunt răvășiți de durere.
Mașina tinerei arădence rula spre Timișoara. La ieșirea din Vinga, Adeline Bărbătei, care circulă în spatele unui camion, a încercat să întoarcă autoturismul fără să se asigure și să verifice dacă din sens opus mai vine vreo mașină. Ghinionul a făcut ca, exact în acel moment, un alt șofer să treacă prin acel loc și să o lovească din plin, în lateral. Impactul a fost fatal.
„Mașinile erau lovite, erau pe margine și victima era pe iarbă. Era desfigurată toată…”, a relatat un martor al nenorocirii.
Celălalt șofer, un tânăr de 34 de ani, a fost și el grav rănit, fiind preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean din Arad.
„Mi-a spus că la ieșirea din Orțișoara o mașină i-a tăiat brusc calea, el lovind-o și aruncând-o în șanț. Se pare că venea din sens opus, avea un tir, un camion în față. Neavând vizibilitate, a trecut tirul, ea a întors brusc la 180 de grade, el lovind-o în plin”, a povestit un coleg al șoferului rănit.
„Victima încarcerată era o fată de 20 de ani. A fost declarată decedată”, a explicat și căpitanul Călin Domșa, de la ISU Arad.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Lorena Radu, a arătat cum s-a produs accidentul.
„O tânără șoferiță, în timp ce conducea un auto, pe DN69, a efectuat o manevră de întoarcere, fără a se asigura, intrând în coliziune cu un auto condus regulamentar de un bărbat de 34 de ani din Timișoara”, a spus Lorena Radu.
Fiind, totuși, destul de grav rănit, șoferul care a rămas în viață a fost supus mai multor investigații medicale.