Accident cumplit în Ialomița. Un șofer de BMW a fost lovit de tren

Publicat: 26/06/2022 | 22:10
Tânăra româncă a fost lăsată să moară de șofer

Duminică seara, un tren de persoane a intrat într-un șofer. Incidentul a avut loc în localitatea Alexeni, județul Ialomița. Unul dintre pasagerii autovehiculului se află în stare de inconștiență.

Un accident feroviar a avut loc duminică, 26 iunie. Un șofer de BMW nu s-a asigurat când traversa calea ferată și a fost lovit din plin de un tren de persoane. La fața locului au ajuns de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, în sprijin și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. 

În jurul orei 20:10, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident feroviar în localitatea Alexeni, în care au fost implicate un tren de persoane și un autoturism”, a transmis ISU Ialomița. (CITEȘTE ȘI: România va avea primele centrale mini-reactor din Europa, iar SUA va plăti pentru ele. Costul investiției se ridică la milioane de euro)

Ce s-a întâmplat cu pasagerii autovehiculului 

În urma impactului cu trenul de persoane, bărbatul de la volan și femeia din dreapta sa au fost transportați de urgență de către echipajele SMURD la spital. Doamna care îl însoțea se află în stare de inconștiență. Ambii se află la Spitalul Municipal Urziceni. 

„În urma impactului au rezultat două victime. Victimele au fost monitorizate de către echipajele medicale la locul intervenției, ulterior fiind transportate la Spitalul Municipal Urziceni de echipajele SMURD și SAJ. Una dintre victime, o femeie se afla în stare de inconștiență”, a adăugat ISU Ialomița.

Până la acest moment, nu au fost comunicate date potrivit cărora șoferul să se fi aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.  (CITEȘTE ȘI: Marius Tucă Show începe de la ora 20.00 pe Gândul.ro cu o nouă ediție de colecție. Invitați: Johnny Răducanu, Loredana Groza și Mihaela Rădulescu)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult