Accident cumplit în Hunedoara! Unul dintre șoferi a murit pe loc

Publicat: 24/09/2018 | 16:30

Un accident grav a avut loc în județul Hunedoara, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața. Un autoturism a fost lovit de un microbuz.

Şoferul unei maşini a murit, după ce a încercat să întoarcă și a fost lovit de un microbuz plin cu pasageri. Pompierii de la descarcerare au fost solicitaţi să intervină de urgenţă, scrie rtv.net.

Accidentul s-a produs luni dimineaţă pe şoseaua dintre Deva şi Hunedoara. Un şofer în vârstă de 75 de ani a întors maşina peste linia dublă continuă, fiind lovit de un microbuz de călători.

„În urma accidentului, conducătorul autoturismului a decedat. În microbuz se aflau opt pasageri care nu au suferit vătămări corporale grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

În cauză a fost deschis un dosar penal.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult