Accident cumplit în Călărași. Un copil a murit după ce a fost izbit de o autoutilitară în timp ce era pe bicicletă
Tragic accident petrecut în județul Călărași. Sâmbătă, un copil în vârstă de 10 ani era pe bicicletă, pe DN3B Călărași – Fetești, iar în satul Iezeru a fost lovit de o autoutilitară care se deplasa în sens opus. Impactul, din nefericire, a fost devastator.
Copilul accidentat a rămas încarcerat sub autoutilitară. Pompierii au intervenit, de urgențăm, pentru extragerea luii de sub caroseria autoutilitarei. Însă, din păcate, în urma șocului inima copilului a încetat să mai bată, acesta fiind preluat de echipajul SMURD.
Un echipaj medical de urgență tip C din Călărași a fost solicitat să intervină împreună cu echipajul de prim ajutor.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj de salvare aeriană cu elicopterul SMURD Constanța care a preluat copilul și l-a transportat către Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Din nefericire, leziunile suferite au fost foarte grave, iar copilul a intrat în stop cardiorespirator la UPU Constanța. În pofida tuturor eforturilor, medicii nu l-au mai putut salva (sursa foto – calarasipress.ro).
(CITEȘTE ȘI: ȘOCANT. UN TÂNĂR DIN OLT A AJUNS LA URGENȚĂ DUPĂ UN ”ACCIDENT CASNIC” CIUDAT: ”MAMA LUI A SPUS CĂ…”)