Accident cu șapte victime la intrarea în Bacău, trei copii au fost internați la terapie intensivă
Au plecat din Iași și voiau să ajungă la Timișoara, dar, după doar 120 de kilometri, drumul lor s-a oprit brusc, la intrarea în Bacău, după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un grav accident, și toți pasagerii au ajuns la spital.
Accident groaznic, cu 7 victime, cu vârste între 11 luni și 47 de ani. Toate din aceeași familie. 3 copii au fost internați la terapie intensivă. Accidentul a avut loc azi-noapte, pe drumul european E 85, în jurul orei 00.30, în satul Dumbrava, în apropiere de Bacău. Toate cele șapte persoane rănite au fost transportate la spital.
O dubă în care se aflau șapte persoane, cinci copii și doi adulți, a intrat într-un cap de pod. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială cu apă și spumă, un echipaj de la Descarcerarea Grea, și ambulanțe de la Serviciul Judeațan Bacău. O fetiță de 10 ani ar fi fost găsită în stop cardio-respirator și a fost resuscitată, medicii reușind să o salveze. Dintre cele șapte victime ale accidentului, cinci sunt copii. (CITEȘTE ȘI: MARGHERITA A RECUNOSCUT CE A LUAT ÎNAINTE DE ACCIDENT. “EU ȘTIU CĂ SUNT NIȘTE PASTILE DIN FARMACIE”)
Accidentul s-a produs după ce șoferul a adormit la volan
Toate cele șapte persoane rănite au fost transportate la spital, iar purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Bacău a oferit primele informații despre starea celor implicați în accident.
”Șoferul, în vârstă de 47 de ani, a fost internat în secția Chirurgie, cu traumatism toraco-abdominal. Mama celor cinci copii, de 27 de ani, are diverse contuzii, și se află sub supravegherea medicilor la Unitatea de primire Urgențe fără a fi internată. O fetiță de 10 ani este internată la Neurochirurgie, cu politraumatisme severe, în terapie intensivă. Ceilalți copii, o fetiță de 6 ani, un băiețel de 8 ani, unul de trei ani și un bebeluș de 11 luni sunt la chirurgie pediatrica, toți la terapie intensivă” – a declarat Mirela Romaneț – purtător de cuvânt Spitalul Județean Bacău.
Cel mai probabil, accidentul s-a produs pe fondul oboselii, după ce șoferul a adormit la volan. Se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (VEZI ȘI AICI: MARGHERITA DE LA CLEJANI, DECLARAȚII CIUDATE DUPĂ ACCIDENT. “EU SUNT DE LA HOLLYWOOD, MAI ERA JOHNNY DEPP CU MINE ÎN MAȘINĂ!” CE SPUNE DESPRE ACUZAȚIA CĂ AR FI CONSUMAT DROGURI)