Accident barbar pe DN6! Patru persoane si-au pierdut viata dupa ce masina in care se aflau a intrat intr-un TIR

De: Cancan
Publicat: 21/06/2014 | 21:10

Potrivit politistilor de la fata locului, in centrul localitatii Topolovatu Mare, aflata pe DN6 care leaga Timisoara de Lugoj, o femeie in varsta de 32 de ani aflata la volanul unui autoturism Volkswagen Golf, care se indrepta dinspre Lugoj inspre Timisoara, a vrut sa depaseasca alte doua autoturisme, insa din cauza carosabilului umed masina a derapat, iar soferita a pierdut controlul volanului. Autoturismul a lovit apoi una dintre masinile pe care urma sa le depaseasca, dar si un TIR incarcat cu bere, care circula regulamentar, din sens opus.

In urma impactului, soferita de 32 de ani, precum si pasagerii din masina pe care aceasta o conducea, fiica acesteia de un an si jumatate, o nepoata in varsta de opt ani si o femeie de 56 de ani, au murit pe loc.

Alti doi pasageri din autoturismul lovit s-au ales cu rani usoare, in timp ce soferul TIR-ului a scapat nevatamat.
”La fata locului au fost trimise patru ambulante si doua echipaje de pompieri de la descarcerare, precum si elicopterul SMURD pentru a prelua eventuale victime”, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Siutatii de Urgenta ”Banat”, Sindia Vlaia.

Politistii au deschis o ancheta pentru a stabili cu exactitate imprejurarile in care a avut loc accidentul.

Sursa: Mediafax