Un elicopter al securităţii civile, cu nouă persoane la bord, s-a prăbuşit vineri în timpul unui zbor de antrenament într-o zonă montană din centrul Japoniei, a anunţat Ministerul nipon al Apărării, relatează AFP. Imaginile transmise de televiziuni au arătat epava aparatului înconjurată de copaci în prefectura Gunma, la nord-vest de Tokyo.
“Am confirmat că este vorba despre elicopterul dispărut”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.
“Opt persoane au fost găsite la faţa locului, dar nu ştim în ce stare se află acestea”, a adăugat el.
Elicopterul Bell 412 a decolat vineri dimineaţă de la baza sa aeriană pentru un zbor de două ore, însă nu s-a întors la timp şi a pierdut contactul cu autorităţile de pe teren, a declarat un reprezentant al prefecturii, Hiroshi Yoshida.
Printre pasageri se află şi pompieri şi responsabili locali ai securităţii civile.