ACCIDENT AVIATIC în Rusia: Două persoane au murit în urma unei aterizări de urgenţă
Către ora locală 16.30 (14.30, ora României), un avion de tip Tupolev-204 aparţinând companiei ruse Red Wings venind dinspre Cehia şi-a încheiat cursa la marginea unei autostrăzi din apropierea aeroportului, unde s-a rupt.
Două persoane au murit, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţi de Urgenţă într-un comunicat, după ce, anterior, a anunţat că două persoane erau rănite grav.
Cauzele catastrofei nu au fost stabilite, a anunţate Serviciul de presă al Aeroportului Vnukovo, situat aproape de periferia Moscovei.
Aeroportul a fost închis după accident şi urma să fie redeschis către ora locală 18.00 (16.00, ora României), potrivit aceleiaşi surse.
Presa a anunţat, iniţial, că un avion rus de pasageri s-a prăbuşit sâmbătă pe o autostradă din afara Moscovei, iar televiziunea rusă anunţa că acesta a ieşit de pe pistă după aterizare.
Potrivit unor relatări, avionul a luat foc, dar aceste relatări nu prezintă informaţii despre numărul de persoane de la bord. Incidentul s-ar fi petrecut la aeroportul Vnukovo-Moscova, scrie BBC.
Imaginile postate pe Twitter arată un avion al companiei Red Wings, ale cărui coadă şi cabină a piloţilor sunt sparte, însă fuselajul pare în mare măsură intact.
La faţa locului sunt prezente vehicule de pompieri, iar o coloană de fum se ridică din epavă.
BBC citează informaţii neconfirmate, potrivit cărora avionul, care pare să fie un Tupolev-204, a sosit din Cehia şi are la bord opt pasageri şi patru membri ai echipajului.