Accesorii din filmele Batman, descoperite la locuinta criminalului de la cinematograf
Suspectul, James Holmes, in varsta de 24 de ani, este acuzat ca a deschis focul la miezul noptii in timpul premierei ultimei parti a trilogiei Batman, „The Dark Knight Rises”, provocand moartea a 12 persoane si ranirea altor 58.
Anchetatorii, care au cercetat locuinta de la etajul trei al unui imobil din Aurora, „au gasit un poster cu Batman pe perete, o masca si alte accesorii ale personajului din film”, a declarat oficialul citat, sub acoperirea anonimatului.
Designul si pozitionarea dispozitivelor explozibile improvizate „pareau sa indice o stare mentala haotica”, potrivit sursei citate. „Exista si un anume nivel de sofisticare. Ar fi interesant sa auzim ce ar avea de spus un criminalist dupa analiza substantelor, prafurilor si dispozitivelor plasate acolo, si daca acestea ar fi functionat ca un domino”, a adaugat acesta.
Anterior apartamentul a fost descris ca o adevarata capcana a mortii, menita sa ucida politisti sau alte persoane care ar fi intervenit.
Anchetatorii au descoperit o grenada cu fir in interiorul usii, astfel incat la deschidere aceasta ar fi declansat o cascada de explozii”, a precizat aceeasi sursa.
Un al doilea fir, gasit intr-o alta parte a apartamentului, era conectat la acizi care ar fi devenit foarte corozivi si ar fi explodat.
Printre grenadele improvizate se aflau si 30 de dispozitive folosite pentru focurile de artificii, golite si umplute cu combinatii de explozibil, borcane cu lichide explozibile si gloante, conectate prin cabluri la o „cutie de control” din bucatarie, neutralizata si dezmembrata sambata de autoritati.
„Referitor la gloantele din borcane – de obicei acestea nu explodeaza asa (…) Dar daca dispozitivele, printre care si cei patru litri de benzina ar fi explodat, numai aceasta minge de foc ar fi distrus si ars tot etajul trei al cladirii de apartamente”, a precizat aceeasi sursa.
Printre lucrurile luate sambata din apartament se afla si diversi compusi chimici, dintre care unii au fost achizitionati local, si un computer de birou.
Politia a incheiat procesarea si strangerea dovezilor, dar ramane in continuare riscul contaminarii chimice, potrivit purtatoarei de cuvant a politiei din Aurora, Shannon Youngquist-Lucy