Unul dintre cele mai urmarite seriale Tv de la noi, Inima de tigan, va fi redifuzat, din aceasta seara, pe Acasa TV, chiar inainte de emisiunea Cancan Tv.
“Inima de tigan” s-a bucurat de mare succes la public, fiind lider de audienta in perioada difuzarii sale, atat datorita intrigii, cat si a distributiei de zile mari, care a reunit, practic, cei mai buni actori ai momentului.
Telenovela a fost difuzata în perioada 1 octombrie 2007 – 28 mai 2008, avand 155 de episoade. După un scenariu original semnat de Simona Macovei şi Sorina Ungureanu, în regia lui Iura Luncaşu, Alex Fotea şi Sebastian Voinea, telenovela a prezentat o lume aparte, o poveste despre viata, tradare, iubire si prejudecati, inspirată din realitatea cotidiană şi construită minuţios, de la decoruri pictate manual, costume şi bijuterii create special pentru această producţie, până la muzica autentica.
Distribuţia producţiei “Inimă de ţigan” conţine cele mai importante nume ale cinematografiei româneşti: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Florina Cercel, Carmen Tănase, Eugen Cristea, Vladimir Găitan, Nataşa Raab, Virginia Rogin, Eugenia Şerban, Mihai Călin sau Dorel Vişan.
Alături de ei îi revedeţi pe Lucian Viziru, Ioana Ginghină, Iuliana Luciu, Octavian Strunilă, Alin Panc, Adina Galupa, Bianca Neagu, Cabral şi Selena.
Pentru toata echipa, munca la “Inima de tigan” a ramas una dintre cele mai frumoase experiente. Gheorghe Visu spune ca, de fapt, nici nu simtea ca vine la lucru.
“E o mare bucurie pentru mine redifuzarea serialului “Inima de tigan” pentru ca atat pentru mine, cat si pentru “familia” lui State, pentru cei care au lucrat in proiect a fost un moment important din viata noastra profesionala, dar mai mult decat atat a fost un moment important din viata noastra. Sunt lucruri pe care le-am mai spus si le repet. Veneam pe platourile de filmare in fiecare zi si parca nu veneam la lucru, veneam sa dam viata unui spatiu si unor caractere pe care le iubeam. Stiu ca si ceilalti simteau la fel. Daca ar fi sa ma reintorc la personajul acesta, care a pus o amprenta sentimentala asupra mea, dar in primul in rand o amprenta in viata mea profesionala, cu atat mai mult cu cat l-am jucat cativa ani…mi-ar fi frica de o revenire la povestea lui State Potcovaru pentru ca lucrurile s-au schimbat. Chiar mi-ar fi frica sa ma uit la serial pentru ca mi-ar veni sa sar in televizor si sa schimb cateva lucruri importante de acolo. Cand aveam timp ma uitam la el, am si un CD cu momente selectate. La mine “inventiile” se reduceau doar la text pentru ca asta era domeniul meu”, spune Gheorghe Visu intr-un interviu acordat postului Acasa TV.
Primul episod va putea fi revazut in aceasta seara, de la 20.30, pe Acasa Tv, fiind urmat de emisiunea Cancan TV.
Gina Artenie