Înainte de producerea tragediei, Nosfe a mers să susțină, alături de artiștii trupei Șatra Benz, un concert în București. Însă, după ce aceștia au urcat pe scenă, artistul de 37 de ani a început să se simtă rău și a fost nevoit să se retragă pentru câteva momente. Iată ce au declarat membrii trupei înființate de Darius Vlad Crețan.
Nosfe s-a stins din viață în urmă cu o zi, la vârsta de 37 de ani. Darius Vlad Crețan susținea, alături de trupa Șatra Benz, un concert în București. După ce au urcat pe scenă și băieții au început să întrețină atmosfera, Nosfe a acuzat stări de rău, fiind nevoit să se retragă pentru câteva momente. La momentul respectiv, artistul ar fi simțit o durere în piept, detaliu mărturisit de unul dintre membrii trupei pe care a înființat-o.
„Toate semnele indică spre chestia asta. Adică el la un moment dat s-a dat jos de pe scenă că îi este rău. Și-a revenit total. A plecat acasă perfect. Om întreg. Proaspăt, fresh, totul în regulă. Nu avea absolut nimic. După care acasă s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a spus un membru al trupei Șatra Benz.
În plus, după ce a coborât de pe scenă și a început să își revină, Nosfe a revenit în fața publicului. Apoi, când a plecat spre casă, artistul nu s-ar mai fi simțit rău.
”A spus că simte ceva în piept. Nu știu exact, cred că ceva de genul ăsta a zis. Eu nu știu, informația asta mi-au zis-o oamenii. Și este informația cu care am rămas eu. Există posibilitatea să se fi speriat, să nu fi fost… nu știm”, a spus un alt membru, pentru Fanatik.
Moartea fulgerătoare a artistului de 37 de ani i-a șocat pe toți, mai ales pe soția sa, Mădălina. Unul dintre membrii trupei Șatra Benz a mărturisit că s-au întâlnit cu soția lui Nosfe chiar în noaptea în care s-a produs tragedia: „Da, ne-am văzut cu Madi în noapte cu pricina. Nu am ce să zic. Nici nu știi ce să îi zici într-o situație de genul ăsta. Nimeni nu conștientizează ce se întâmplă. Niciunul din noi. Mi se pare că este un vis prost. Mi se pare că nu se întâmplă, că nu e real”.
Vezi și IMAGINILE DURERII CU SOȚIA LUI NOSFE! VĂDUVA TRAPPERULUI A MERS ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ LA INML
Pe de altă parte, însă, dintr-o altă serie de declarații reiese faptul că artistul nu s-ar mai fi întors pe scenă, ci s-ar fi îndreptat direct spre casă, locul unde a și murit. Acesta s-ar fi dus să își ia telefonul din autoturism, moment în care s-ar fi prăbușit.
”În timpul concertului i s-a făcut rău, s-a dat jos de pe scenă, am continuat concertul fără el. S-a dus acasă, a crezut că se simte mai bine, s-a dus să își ia telefonul din mașină și s-a prăbușit. După ce s-a dat jos de pe scenă s-a simțit rău, s-a liniștit, era totul în regulă. S-a dus acasă și acasă s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, au declarat membrii trupei în cadrul unei emisiuni TV.
Familia, apropiații, membrii trupei, dar și oamenii care au avut ocazia să îl cunoască pe Nosfe sunt, acum, îngenuncheați de durere, după ce au aflat de moartea sa.
Sursă foto: Facebook