Adela Popescu și Radu Vâlcan trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 13 ani. Cei doi sunt căsătoriți de 8 ani și au împreună 3 băieți pe care îi îngrijesc cu sfințenie. S-au cunoscut la filmările unei telenovele, în 2010, iar de atunci reușesc să își mențină relația pe linia de plutire. Deși actrița recunoaște că a fost dragoste la prima vedere, ea a mărturisit că a avut destul de multe îndoieli cu privire la viitorul lor împreună.
Adela Popescu susține că s-a îndrăgostit de Radu Vâlcan la prima vedere, însă recunoaște că nu a avut o părere tocmai bună despre cel cu care astăzi își împarte viața.
Adela Popescu a mărturisit că deși a fost cucerită din prima clipă de tatăl copiilor ei, și-a pus multe semne de întrebare, neștiind dacă este bărbatul potrivit pentru ea. În perioada în care s-au cunoscut, vedeta nu a crezut că ea și Radu Vâlcan vor ajunge în punctul în care se află în prezent.
Mai exact, să aibă o familie fericită și împlinită. Prezentatoarea susține că acum își admiră soțul mai mult decât o făcea la început, mai ales după ce a ajuns să îl cunoască din toate punctele de vedere. Actrița i-a fost alături în toate momentele, reușind astfel să contureze un viitor frumos împreună.
„Au fost două etape. A fost prima etapă în care eram mega îndrăgostită de Radu, așa cum este și normal să fie la început de relație. Mi se pare că este esențial. Dacă nu atunci, atunci când? Cu toate că eram foarte îndrăgostită, îmi puneam destul de multe semne de întrebare, fiindcă eu sunt o ființă destul de rațională.
Eu consider că acum îl admir mai mult pe Radu decât la început, pentru că l-am cunoscut în mai multe ipostaze și l-am cunoscut profund. L-am cunoscut și în momente tensionate, și în momente de fericire, și în momente de abundență financiară, și în perioade mai grele din punctul acesta de vedere. Suntem împreună și vreau să cred că vom rămâne pentru totdeauna”, a declarat Adela Popescu pentru Viva.ro.
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz. Deși se înțeleg de minune și sunt compatibili în aproape orice, vedeta de la Pro TV recunoaște că există unele lucruri care îi diferențiază foarte mult și o nemulțumesc destul de tare, uneori.
„Eu îi reproșez că mereu primul său gând este să se îngrijoreze față de o situație, de o decizie pe care trebuie să o luăm, de o veste pe care o primim, iar eu sunt în extrema cealaltă. Îi spun foarte des: >.
Asta îi reproșez mai mult lui Radu. E mai ordonat decât credeam eu că este. La început, mi se părea atât de dezordonat și împrăștiat, iar acum este foarte organizat cu tot. Eu nu știam că el are aptitudini de contabil. El se ocupă de hârțogărie și se pricepe la plăți”, a mai spus prezentatoarea Tv pentru sursa citată.