Abi Talent a ajuns și acolo, pentru că în lumea vedetelor prin care se mișcă e nevoie, musai, de așa ceva! Și-a făcut primul tatuaj, un cuvințel pe gât căruia Abi i-a acordat atenție maximă. A și postat pe Insta Stories ce ecou puternic are tatuajul pentru el.
Furori pe paginile de socializare a făcut cel poreclit ”Regele României” cu noul său look, cuvințelul tatuat pe gât. Mândru de el, Abi l-a arătat internauților. Care au rămas nedumeriți, din moment ce tânăra vedetă din Buzău amintea, nu cu mult timp în urmă, că este împotriva tatuajelor. Dar, omul se schimbă, iar showbizul în care-și duce viața te împinge să faci lucruri pe care le respingeai, odinioară.
„Baby” și-a scris pe gât Abi Talent, iar fanii au sărit, imediat, pe el, întrebându-l care este semnificația cuvântului. Unii au spus că e un fake, iar pentru a dovedi că pe gâtul există tatuajul, Abi a postat și o imagine în care cuvântul este acoperit de o folie de protecție, pe care trebuie s-o țină câteva zile, pentru a nu se infecta.
Prima schimbare de look a lui Abi Talent avusese loc cu doar câteva zile înainte. ”Regele României” a renunțat la șuvița roșcată pe care a transformat-o într-un blond platinat.
Vulpița și Viorel, de la Acces Direct, au intrat în gura lui Abi Talent. I-a făcut, practic, praf pe cei doi. „Hai să o luăm mai pe gustul vostru, așa… Dacă Vulpița îți zice că ești urâtă, te superi? Dacă Viorel te face fraier, te superi? Nu, pentru că îi consideri niște inculți și că părerea lor nu contează, adevărat? E, pentru mine, toate fetele și toți băieții care mă vorbesc de rău sunt ca Vulpița și Viorel”, a scris Abi Talent, pe Instagramul său.