A vrut să primească like-uri, în schimb s-a ales cu o amendă. O tânără a fost sancționată de autorități, după ce s-a fotografiat pe mai multe statui, în diverse ipostaze „mai puţin decente şi civilizate”.
O tânăra din Sibiu a mers într-o mini vacanță în Alba Iulia, unde a vizitat Cetatea Alba Carolina. Mândră de activitatea ei a vrut să împărtășească lucrurile pe care le-a văzut și cu urmăritorii din mediu online. Așa că a făcut câteva fotografii, pe care le-a postat pe rețelele de socializare. (CITEȘTE ȘI: TERIBIL! CE AU GĂSIT MEDICII DIN ALBA IULIA LA PLĂMÂNII UNEI FEMEI DE 39 DE ANI CARE A MURIT DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI: “NU MAI AVEA…”)
Însă, tânăra, în vârstă de 22 de ani nu se aștepta să atragă și atenția autorităților. Fotografiile pe care aceasta le-a postat o înfățișau urcată pe diverse statui din Alba Iulia. Când polițiștii au descoperit acest lucru au sancționat-o imediat pe fată.
Pentru ședința foto inedită, tânăra a fost nevoită să scoată din buzunar o sumă frumușică de bani. Polițiștii au sancționat-o cu amenda maximă prevăzută, în valoare de 1.000 de lei. (VEZI ȘI: O EDUCATOARE DIN ALBA IULIA, ÎNREGISTRATĂ ÎN TIMP CE ÎI INSULTA PE COPII: „URÂTUL NAIBII, NU TE MAI SUPORT DELOC”)
„Urmare a imaginilor apărute pe reţelele de socializare în care o tânără s-a fotografiat în diferite ipostaze, mai puţin decente şi civilizate, cu statuile din Cetatea Alba Carolina, Poliţia Locală Alba Iulia s-a autosesizat şi a demarat cercetări.
A primit amendă pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice Astfel, a fost identificată U.D.M, cu domiciliul în judeţul Sibiu, în vârstă de 22 de ani”, a transmis, sâmbătă, Primăria Alba Iulia.
Tânăra de 22 de ani și-a recunoscut fapta, a plătit amenda și a fost nevoită să șteargă toate imaginile de pe contul său de socializare.