Un detinut mexican a dat dovada de o flexibilitate iesita din comun, ingramadindu-se in valiza iubitei, care a vrut sa-l scoata astfel din puscarie.
Satul de viata de puscarias, mexicanul Juan Ramirez Tijerina a gasit o modalitate ingenioasa de a evada, dupa parerea lui. Profitand de vizita pe care iubita lui, Mar Arjona Rivero, in varsta de 19 ani, i-a facut-o la puscaria din Chetumal, detinutul s-a ingramadit in valiza acesteia, mai ceva ca un contorsionist. Tanara, cu valiza dupa ea, a crezut ca poate insela vigilenta gardienilor si a incercat sa treaca pe langa acestia sustinand ca are geamantanul plin cu rufe murdare, pe care trebuie sa le spele acasa. Din pacate pentru cei doi, gardienii nu s-au lasat pacaliti si au controlat-o in valiza, unde l-au descoperit pe Ramirez, care are de ispasit o condamnare de 20 de ani, pentru trafic de droguri. Iubita si complicea lui a fost si ea arestata dupa incercarea de evadare esuata.