A venit la hotel alături de calul său şi a cerut o cameră dublă, iar motivul a fost unul incredibil. Ce le-a spus femeia celor de la recepţie a ajuns să fie viral

De: Cancan
Publicat: 20/10/2017 | 14:45

Pe nume Lindsey Partridge, tânăra de 31 de ani din Ontario, Canada, a vrut să petreacă o noapte într-un hotel din orăşelul Lexington, din statul american Kentucky, dar nu a putut să se despartă de calul său de curse pe nume Blizz. Alături de acesta, ea participase la un eveniment în acea zi.

În clipa în care au văzut-o că întră împreună cu calul ei în hotel, cei de la recepţie au rămas fără cuvinte. Iniţial au încercat să o convingă pe tânără că nu e tocmai cea mai bună idee de-a se caza cu tot cu animal în camerele din respectivul hotel, pentru că acesta ar fi putut să strice piesele de mobilier.
Totodată, cei de la hotel s-au temut şi pentru siguranţa altor oaspeţi, mai ales că animalul de curse ar fi putut deveni imprevizibil în orice moment.

Totuşi, Lindsey Partridge a dorit să meargă cu planul său până la capăt, iar motivul pentru care le-a spus recepţionistelor că doreşte o cameră pentru ea şi calul pe nume Blizz a ajuns să fie viral. Asta deoarece femeia a fost filmată când le-a explicat tuturor că testează regula pe care o avea hotelul de a permite o şedere alături de animalul de companie, pentru o taxă de 10 dolari.

Mă aflam la check-in şi era menţionat că oamenii pot rămâne alături de animalele lor de companie în hotel. Aşa că am mers rapid până la rulota în care erau caii mei şi am ieşit cu Blizz„, a spus amuzată Lindsey Partridge, potrivit insideedition.com. Chit că Blizz nu a rămas o noapte întreagă în camera de hotel, femeia a fost lăsată să îşi ia calul cu ea, pentru că „regulile sunt reguli”, după cum au menţionat reprezentanţii hotelului.