A treia victimă a criminalului din Caracal. Gheorghe Dincă a ucis încă o tânără: „Cadavrul găsit în pădure este al altei persoane”
Despre criminalul Gheorghe Dincă, dar și despre faptele îngrozitoare pe care el le-a comis, a discutat Christian Sabbagh cu jurnalistul de investigații Luis Lazarus. acesta din urmă a declarat că, în cele din urmă, anchetatorii vor demonstra că Gheorghe Dincă a ucis-o pe Alexandra Măceșanu, dar și o a treia persoană, deoarece cadavrul găsit în pădure nu este al Luizei.
„A fost o întârziere din partea anchetatorilor. Eu aș fi recunoscut mașina lui Dincă din start. De ce nu au căutat-o anchetatorii? Dacă vreau să știu cine deține o mașină, știu unde să sun ca să aflu? Anchetatorii de ce nu au făcut-o? Iar dialogul de la 112 a fost ceva înfiorător.
Cred că, în final, se va demonstra că Gheorghe Dincă a ucis-o pe Alexandra Măceșanu. Eu nu cred că Alexandra este vie.
Sunt curios dacă anchetatorii au deschis butoaiele din curtea lui Dincă sau chiar pe cel în care ar fi fost arse cadavre. Era înfiorător e murdar când a fost prins și încătușat. Avea cenușă pe el. Se pare că Dincă a avut un accident la unul dintre picioare, în Italia, dar e curios ca avea genunchiere la ambele.
De ce purta Gheorghe Dincă genunchiere când a fost săltat de polițiști
Medicul Tarek Nazer, specialist Ortopedie-Traumatologie, a explicat posibilele cauze pentru care Gheorghe Dincă avea genunchii astfel protejaţi.
“Aceste genunchiere fără suport metalic, decupate în zona rotulei şi cu arici se achiziţionează în mod normal de la farmacie. Nu vorbim de unele profesionale care sunt recomandate în cazul unei patologii specifice de către medic.
Aşadar, fie le purta ca să scape de un disconfort minor, fie că ar avea probleme mai serioase. Faptul că bărbatul din Caracal are 66 ani ne poate conduce cu gândul că suferă de o afectiune de tip degenerativ, anume gonartroză (artroza genunchiului), problemă des întâlnită la această vârstă”, a declarat Nazer.