A trait cinci ani cu clesti chirurgicali in stomac

De: Cancan
Publicat: 11/06/2007 | 00:00

O mexicanca din orasul Guadalajara a supravietuit, timp de cinci ani, cu clesti de chirurgie in stomac, uitati de medicul care o operase. Guadalupe Guardado Aceves a fost supusa unei interventii chirurgicale in februarie 2002. La scurt timp dupa operatie, femeia a inceput sa se simta rau. A mers la control, la medicul care o tratase, Jorge Vaca Madrigal, insa acesta i-a spus de fiecare data ca durerile pe care le simtea erau normale dupa interventia pe care o suferise. „Mi-a dat tot felul de medicamente, insa niciodata nu mi-a facut vreo radiografie. Tot timpul incerca sa ma linisteasca si atat”, s-a plans femeia. In urma cu cateva luni, durerile de stomac au devenit din ce in ce mai acute, femeia fiind transportata de urgenta la spital. In urma analizelor, medicii de la urgenta au descoperit ca durerile femeii erau cauzate de instrumente medicale uitate in stomacul acesteia. Guadalupe Aceves a decis sa-l dea in judecata pe doctorul care o operase, instanta mexicana dandu-i castig de cauza. Ea a primit daune de 700.000 de pesos, adica 47.750 de euro. (D.A.)