A ţinut-o ”ascunsă” până acum… Ea este noua bombă-sexy de la ”naţionala” lui Contra!

De: Cancan
Publicat: 26/11/2017 | 00:00

Tânărul Manea s-a format la Academia Gheorghe Hagi, a făcut saltul la Viitorul şi, după jocuri excelente, a prins contractul afară! La o vârstă fragedă, 17 ani, a semnat cu Apollon Limassol! A revenit apoi la Viitorul, împrumut, apoi la Mouscron, tot împrumut, iar în vara acestui an a semnat cu CFR Cluj, convins fiind pe loc de Dan Petrescu, tehnicianul care vrea titlul în Gruia. (CITEŞTE AICI: Ultima oră. Hagi a pierdut procesul cu un celebru deputat! Instanţa a decis să…

”Nu m-au convins greu să vin aici. Am văzut că a venit domnul Petrescu, m-a sunat şi nu am stat pe gânduri. Eu cred că în fiecare an sunt pretenţii la CFR, pentru că e un club mare, un club de tradiţie care-şi doreşte să ia titlul în fiecare an. Consider că am făcut un pas înainte. CFR este cea mai bună echipă la care am jucat până acum. Alături de Steaua, cred că suntem principalii favoriţi la titlu”, anunţa Manea, după ce a semnat contractul.

Mai mult, fundaşul ardelenilor este în atenţia lui Cosmin Contra, pentru următoarea campanie de calificare la un turneu final, CE 2020. (CITEŞTE PE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA: EXCLUSIV. S-au făcut deja cărţile! Informaţii din culise. Cine îl va înlocui pe Răzvan Burleanu la şefia FRF)

În spatele succesului de care se bucură fotbalistul stă o tânără frumoasă foc, pe care Cristian o iubeşte ca pe ochii din cap. Andreea Alina este tânăra care îl înţelege perfect pe fotbalist atunci când îi este mai greu şi, fireşte, se ocupă imediat de moralul iubitului.

„Mâna care-ţi va şterge lacrimile…”

Mesajul pe care Andreea l-a postat pe Instagram spune totul despre relaţia celor doi, despre cât de mult ţin unul la celălalt. ”Nici toate mâinile din lume care-ţi vor aplauda succesul nu vor valora cât mâna care-ţi va şterge lacrimile când totul va fi rău”, a scris iubita fotbalistului. (NU RATA, AICI: VIDEO EXCLUSIV. Fosta soţie a FCSB-istului Enache îşi caută apartament cu… atacantul dat afară de Becali!)

Cristian Manea are trei selecţii la echipa naţională, debutul fiind făcut în urmă cu trei ani, în mandatul lui Victor Piţurcă. 

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)