După o perioadă în care a ținut prima pagină a tabloidelor și a obișnuit oamenii cu viața ciudată și agitată pe care o ducea, se pare că Bianca Pop s-a potolit și s-a cumințit și acum a decis să se retragă chiar și din viața mondenă.
Bianca Pop nu mai este ce era acum ceva timp. Fosta ispită de la Insula Iubirii a lăsat în spate certurile cu clanurile interlope, figurile de la terase și viața de lux și s-a retras în casa părintească, alături de mama ei.
Mai mult, potrivit informațiilor oferite de wowbiz.ro, bruneta a renunțat și la alcool și acum încearcă să se regăsească și să revină pe drumul cel bun.
”Am decis să stau departe o vreme. Nici nu mai beau, gata, m-am liniștit. Sunt acasă, la mama. La Marghita, în Bihor. Nu mai aveam acte, le pierduse, nu mai aveam carduri, le-am pierdut și pe alea. Dar acum sunt cuminte, m-am retras. Nu, nu am niciun iubit, nici nu îmi trebuie acum, vreau un bărbat serios. Nu e vorba că nu mă tot caută unii sau alții, dar eu vreau un bărbat care să mă caute doar pe mine, nu pe toate din listă” a spus Bianca Pop, pentru sursa citată.
Mai mult, Bianca Pop a declarat că este singură acum și că nu mai are nevoie de niciun bărbat, atâta timp cât se simte liniștită acum.
„Mai bine singură decât cu o groază de bărbați după mine și care să îmi provoace numai belele și bătăi de cap. Că știe toată lumea ce am pățit, ce ghinioane și probleme am avut. Acum sunt acasă, la mama, ne înțelegem bine, sunt mai calmă și sunt liniștită” a mai spus ispita.