A subinchiriat apartamentul in care a locuit in Iasi, desi legea nu-i permite! Cum castiga Iulia Vantur 100 € pe luna, ilegal
Iulia Vantur s-a rupt de caminul parintesc inainte sa paraseasca orasul natal. Cu cativa ani inainte sa fie chemata la Bucuresti pentru a-si continua cariera in televiziune inceputa la Iasi, dar la un alt nivel, blonda de la Pro TV a locuit intr-un apartament primit de la Directia de Administrare a Patrimoniului Public si Privat Iasi, pentru care mama Iuliei, Catinca Vantur, platea o chirie mai mult simbolica.
Locuinta a ramas libera in momentul in care Iulia s-a mutat la Bucuresti in cautarea succesului. Atunci, in loc sa o cedeze primariei, familia Vantur a decis, se pare, sa o pastreze si sa scoata un ban de pe urma ei. Asta, in ciuda faptului ca legislatia in vigoare interzice acest lucru, daca nu exista o dezlegare de la autoritati. Asadar, in imobilul situat in centrul Iasiului, pe strada Cuza Voda nr. 2, la numarul 9, locuieste acum un tanar care a inchiriat apartamentul de la parintii Iuliei. „M-am mutat aici in luna octombrie a anului 2011 si platesc o chirie de 100 de euro pe luna doamnei Vantur. Stiu ca, in trecut, aici locuia Iulia, dar nu am intalnit-o niciodata personal”, ne-a declarat Bogdan Balta, studentul din Iasi, noul locatar.
Incalca legea
Autoritatile iesene nu tolereaza o astfel de situatie. „Legislatia in vigoare nu prevede ca un chirias al municipalitatii sa subinchirieze fara acceptul nostru spatiul locativ atribuit”, a declarat Sebastian Buraga, purtator de cuvant al Primariei Municipiului Iasi. Potrivit surselor din primarie, oficialii considera ca familia Vantur tine ocupat acest apartament, in conditiile in care multi ieseni cauta disperati un acoperis deasupra capului copiilor lor.