A stat 25 de zile imobilizata la pat
Zoia Alecu se poate considera un om norocos. Dupa 25 de zile in care a stat nemiscata in pat, o saptamana de mers cu ajutorul cadrului si alta in care s-a deplasat sprijinindu-se in carje, folkista a reusit, in sfarsit, sa stea din nou pe picioarele ei. Acum mai bine de o luna de zile, Zoia Alecu a avut ghinionul sa aiba un accident casnic stupid, in urma caruia s-a ales cu o fractura de sold, dupa ce s-a dezechilibrat si a cazut de pe o masa. „Am stat 25 de zile nemiscata in pat. Am avut o fractura urata, mi-am rupt o ramura care leaga oasele soldului. Am reinvatat sa merg ajutata de cadru si apoi de carje, la care am renuntat de curand”, ne-a povestit cantareata drama sa, peste care a reusit sa treaca ajutata de prieteni. Acestia au organizat, la „Gyury’s Pub”, un concert special in timpul caruia mai multi artisti, printre care s-au numarat Gyuri Pascu si Mircea Vintila, au reusit sa stranga aproximativ 1.000 de euro pentru Zoia Alecu. Si-a luat chitara donand sange Folkista despre care se spune ca, in adolescenta, si-ar fi cumparat prima chitara din donari repetate de sange a devenit bunica pentru prima oara in viata ei. „Nepotica mea s-a nascut in Olanda, acolo unde locuieste fiul meu. O cheama Meda Ioana Barac si am asistat la nasterea ei. Am fost dusa cu un carucior pana la scara avionului, iar in Olanda am fost preluata de o masina. Am dorit sa-mi tin nora de mana in timpul nasterii si am reusit”, ne-a spus Zoia Alecu. Carte de vizita Nascuta pe data de 10 ianuarie 1956, Zoia Alecu este o talentata cantareata, chitarista, cantautoare si textiera, a interpretat muzica folk si rock. A debutat in 1973, cand a participat la Cenaclul „Viata studenteasca si amfiteatrul artelor” si apoi la Cenaclul „Flacara”. In 1986, la invitatia Crinei Mardare, se alatura trupei Sfinx, cu care a avut turnee in Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia, Austria si Germania. Ramane alaturi de formatie pana la desfiintarea ei. In 2007, lanseaza albumul solo „Vino aici”. Are un fiu care locuieste in Olanda.