Mihaela Rădulescu este prezentatoarea show-ului de televiziune “Ferma”, difuzat de PRO TV. Recent, vedeta a explicat motivele pentru care nu ar accepta niciodată să fie concurentă la respectiva emisiune.
„Mi-am dat seama că există niște elemente aici pentru care m-aș chinui foarte tare. În primul rând, lipsa de intimitate. M-ar omorî să fac baie, duș în condițiile în care fac concurenții noștri. Asta, cu lipsa de intimitate, să trebuiască să te dezbraci cumva în văzul lumii, e o limită. Deși nu pare dar, totuși, nu am făcut nici poze în Playboy, n-am mers niciodată atât de departe.
Întotdeauna am avut un moment unde m-am oprit, pentru că nu m-am simțit confortabil. Aș mai avea o problemă la dependențele astea pe care le avem toți: de ciocolată, de cafea… Din tot sufletul îi admir pe oamenii ăștia că pot. Sunt niște oameni echilibrați, care reușesc să depășească niște adicții… Tare mi-e teamă că n-aș rezista cât rezistă concurenții noștri”, a declarat Mihaela Rădulescu pentru Pro TV.