Celebrul Tudy, fostul iubit al Oanei Zăvoranu, un tânăr cu ambiţii de politician, venit din lumea mondenă, dovedeşte un deosebit spirit civic. Consilierul municipal a identificat rapid în parcarea blocului în care locuieşte o maşină parcată neregulamentar şi nu s-a lăsat până ce nu i-a dat o lecţie şoferului neatent! (VEZI AICI: „Mr Perfect“ a reapărut în peisaj… după scandalul din vara trecută. Uite-l la bustul gol pe eroticomanul Tudy, ”vicele de 4 zile” al Capitalei!)
A rămas în istorie ca viceprimar de patru zile al Capitalei, fiind mai mult sau mai puţin forţat să-şi dea demisia din cauza trecutului său, iar apoi s-a mulţumit cu funcţia de consilier, din partea ALDE. Iată, însă, că Tudy îşi ia atribuţiile în serios chiar şi în timpul liber şi vrea să facă ordine în Capitală. Într-una din după-amiezele trecute, Tudy a ieşit cu câinele la plimbare, iar în parcarea blocului unde locuieşte, pe un bulevard central al Bucureştiului, a observat o maşină parcată neregulamentar, probabil în grabă, şi care ocupa două locuri! CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a filmat toată scena!
Tudy nu putea să rămână indiferent, astfel că luat imediat măsuri. S-a depărtat puţin de maşina în cauză, din informaţiile noastre aparţinând unui vecin, apoi s-a apucat să-i facă poze cu telefonul mobil, pentru a-şi construi probe. I-a dat apoi roată de câteva ori pentru a-şi face probabil o idee despre proprietar, iar apoi a trecut la atac.
(VEZI ŞI: ”UIGABAL” a demisionat din funcţia de viceprimar! Reacţia ZĂVORANCEI)
Cu mâna lui, aceeaşi cu care acum ceva timp îi făcea o ”dedicaţie” Oanei Zăvoranu, în faţa oglinzii, a luat un post-it, un pix şi a compus un mesaj usturător la adresa şoferului sau şoferiţei în cauză, pentru că nu avea cum să-şi dea seama dacă este vorba despre un bărbat sau o femeie. ”Ai parcat ca un/o nesimţit(ă) pe două locuri”, a fost dedicaţia specială a lui Tudy către proprietarul (a) maşinii, după cum se observă în imaginile obţinute de CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România. După ce i-a lăsat atenţionarea în parbriz şoferului, Tudy-Tim Ionescu şi-a văzut liniştit de plimbare.