Roxana Vașniuc a decis să-și vândă superba limuzină pe care o are în garaj și, în acest sens, a postat un mesaj pe un site specializat în tranzacții de mașini. Vedeta solicită în schimbul superbului autoturism 25.000 de euro. Prețul este, însă, negociabil.
“Mercedes-Benz C 220, fabricat în 2015, 205.000 kilometri la bord, motor Diesel, Sedan. Maşină personală, proprietar în acte, adusă de un an în ţară. Folosită ca a doua maşină. Nu accept nici un fel de variante, vă rog nu insistaţi.
Transmisie automată 7 G Tronic, navigaţie profesionala 2017 – 3D – DVD. 24.990 euro, preţ brut, negociabil”, a scris Roxana Vaşniuc în anunțul postat pe respectivul site, specializat în tranzacții de mașini.
Altfel, Roxana Vaşniuc are planuri mari de viitor! Blondina are o fetiţă de trei ani, căreia vrea să-i mai facă un frăţior sau o surioară, în perioada următoare. Vedeta a dezvăluit că ea şi iubitul ei Ionuţ vor să devină părinţi pentru a doua oară şi vor să se căsătorească.