Cu o experienţă de 14 ani, turnătoria Botor este cunoscută la nivel naţional pentru calitatea clopotelor pe care le produce, la nivel european fiind considerată a patra cea mai bună turnătorie de clopote.

Povestea a început în 2003, atunci când, proaspăt venit din armată, tânărul Radu îşi dorea să pornească o afacere care să îi asigure un trai decent. Cu studiile făcute în muzică, oportunităţile profesionale erau destul de reduse, dar acest lucru nu l-a împiedicat să facă o schimbare profesională de proporţii. (VEZI ŞI: Există un sat din România unde tinerele învaţă să fie gospodine. Şcoala de neveste)

„Nu aveam nici o experienţă anterioară. Am făcut muzică, pian şi chitară, maică-mea voia să ne facă mari muzicieni pe toţi din familie. În familia mea nu a mai făcut nimeni clopote, dar eu, după terminarea armatei, am zis că trebuie să fac ceva, că trebuie să mă însor, să am bani să duc acasă. Umblând prin fabrici prin Baia Mare am văzut că unii fac clopote, nu mă pricepeam deloc, dar mi se părea interesant să văd un metal lichid care se transformă în piese ce ţin zeci, sute de ani. Acolo turnau şi clopote, dar ce nu îmi plăcea era că atunci când le probau ele produceau doar zgomot, nu note muzicale. Şi aşa am zis într-o zi că eu mă apuc să fac şi o să fac cele mai bune clopote ce s-au făcut în România vreodată”, povesteşte Radu Botor pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Spre deosebire de români, ruşii nu au făcut un secret din turnarea clopotelor

Pentru că nicio turnătorie din ţară nu l-a lăsat să „fure” puţină meserie, toţi motivând că e vorba de secret şi reţete proprii, Radu Botor a apelat la o firmă din Rusia, care s-a arătat mult mai deschisă. La două săptămâni după ce i-a sunat pe ruşi, atunci când nici nu mai credea că va primi un răspuns, firma respectivă i-a trimis un fax de câţiva metri, cu tot ceea ce presupunea turnarea unui clopot.

Pornind de la aceste informaţii, cu ajutorul unui bătrân din zonă care mai turnase clopote, Radu Botor s-a lansat în aventura de a turna primul clopot.

„Am găsit un bătrân, pe nea Ştefan, care mai turnase clopote şi i-am zis cum îmi spuseseră mie ruşii să facem clopotele. Bătrânul atâta era de deştept, că făcea şabloanele din placaj, ştia să le dea formă. Am început să turnăm primul clopot, băgam acolo zahăr, melasă, parcă făceam prăjitură, nu clopote. I-am zis la nea Ştefan să continue să facă clopote, că eu mă ocup să le vând. Aşa am ajuns la o parohie în Strâmtura, în Maramureş, am bătut la uşă la preot, i-am zis cine sunt şi ce fac. Şi părintele zice: «Da, chiar am nevoie, dar unde aţi mai făcut?» Eu i-am zis sincer: «Părinte, nu mă ocup cu minciuna, e primul clopot». Dar a zis că şi el e la prima parohie şi că acceptă că sunt la început de drum ”, îşi aminteşte Radu. (NU RATA, AICI: Azi, e student într-o universitate de renume. Un olimpic ”dă de pământ” cu învăţământul din România. ”M-a dezămăgit faptul că…”)

Cel de-al doilea clopot a ajuns în judeţul Bihor, dar nici de acesta şi nici de primul Radu nu era foarte încântat din punct de vedere al calităţii, astfel că cel de-al treilea clopot l-a făcut întrutotul după reţeta ruşilor. Calitatea a fost net superioară, iar clopotul a ajuns donaţie la Mănăstirea Săpânţa Peri. Şi de acolo au început să vină comenzile.

O afacere de un milion de euro pe an, care tot creşte

„În ziua nunţii ştiu că eram cu nea Ştefan, îmbrăcat la costum, încercam să deschidem o formă de clopot şi nea Ştefan mă tot trimitea că trebuia să ajung la nunta mea şi eu tot nu voiam să merg pentru că îmi doream să stau să văd cum a ieşit clopotul. Era chiar primul clopot ”, mai spune Radu Botor.

Acum, afacerea lui Radu Botor se învârte în jurul cifrei de afaceri de un milion de euro anual, în continuă creştere de 20 de ani încoace. O diferenţă extrem de mare faţă de cele 30 de milioane de lei vechi cu care porniseră, bani ce i-a avut doar după nuntă.

„În prezent, am început să lucrăm şi pentru export, pentru că eu atunci când am primit reţeta de la ruşi le-am promis că vreau să fiu cel mai bun în ţara mea şi că nu am să le fac concurenţă. Acum câţiva ani şi-au dat acordul tacit să produc şi pentru export şi deja avem în lucru clopote pentru Spania, Uruguay şi plec curând în Texas pentru o altă comandă”, precizează Radu.

A purtat discuţii şi pentru clopotul de la Catedrala Mântuirii Neamului, dar lucrarea a ajuns într-un final la o firmă din Austria, despre care românul afirmă că produce clopote inferioare calitativ faţă de cele produse la Satulung, în hala sa. (VEZI ŞI: Un consultant financiar dă ponturi. Îi învaţă pe români cum să facă bani: ”E simplu! Trebuie doar să…”)

Pentru clopote de import sunt bani, pentru cele româneşti nu prea

Capacitatea de producţie a turnătoriei Botor este de 36 de tone pe an, cu cea mai mare piesă posibilă de realizat de 35 de tone. Totuşi, cele mai multe clopote comandate de biserici şi mănăstiri sunt în jurul a 300 de kilograme, cel mai mare realizat de ei până acum fiind de trei tone.

„Sunt costuri mari dacă vrei să faci calitate, pentru că trebuie să investeşti în materie primă de top. Toate materiale sunt aduse, din păcate, din import, din România nu mai cumpărăm nimic, deşi le luam pe toate de aici, mai ieftin. Acum le luăm mai scump, plus e transportul, de aceea sunt mai scumpe. Dar mergem aşa, pentru că nu vreau să renunţ la calitate, deşi mi s-a produs să fac şi clopote calitate a II-a, pentru parohii mai sărace, dar nu vreau, prefer să produc mai puţin, dar calitate. În România există clopote făcute mari, de şase tone, chiar şi mai mari, e ciudat că la sumele astea mari există sponsori sau există banii dacă clopotele sunt aduse din import. Pentru importuri există finanţare, pentru ce e produs intern se găsesc mai greu”, povesteşte cu mâhnire Radu Botor.

Turnătoria are 20 de angajaţi, oameni care nu sunt experţi în domeniu, dar despre care angajatorul lor afirmă că sunt harnici, aceasta fiind principala calitate pe care o caută la ei, pentru că experienţa ar fi o cerinţă imposibilă, dat fiind faptul că astfel de clopote, acordate şi pe note muzicale, nu se mai produc în România.

De dragul amintirii, Radu Botor păstrează, chiar la intrarea în hală, cel de-al doilea clopot turnat de el. L-ar fi dorit pe primul, dar preotul căruia i l-a vândut nu a dorit să îl dea, chiar dacă i s-a oferit în schimb unul mai nou şi mai melodios. (CITEŞTE AICI: S-a ”întors în timp” cu 100 de ani! A construit în Ialomiţa o casă din pământ şi paie exact ca…)

ADRIAN LUCIAN