A reusit sa supravietuiasca unui accident aviatic, dar a murit la scurt timp dupa! Ce au putut sa ii faca pompierii
Tânăra supravieţuise accidentului aviatic şi era întinsă în apropierea aeronavei când a fost lovită cu maşina de pompierii chemaţi să stingă flăcările, relatează CBS.
Părinţii fetei vor da în judecată oraşul San Francisco, pe motiv că salvatorii erau prost pregătiţi şi au acţionat nechibzuit.
Imaginile video provin de la două camere de la faţa locului, una dintre ele montată pe casca unui pompier şi cealaltă pe unul dintre camioanele de intervenţie, conform mediafax.ro
Anchetatorii bănuiau că Ye Meng Yuan era acoperită de spumă şi nu a fost văzută de şoferii de pe maşinile de intervenţie. Imaginile obţinute de CBS însă, demonstrează contrariul.
Unul dintre salvatori poate fi văzut clar când îl avertizează pe şofer cu privire la o persoană care se află în apropierea aeronavei. Camera de pe camionul 10 l-a surprins pe un alt pompier în timp ce ghidează maşinile în jurul tinerei, care, conform investigatorilor, era încă în viaţă.
Fata a fost într-adevăr acoperită de spumă, parţial, după aceea şi a fost lovită de o maşină condusă de şoferul care fusese avertizat de poziţia victimei cu doar 15 minute mai devreme. Ye a fost călcată de o a doua maşină la puţin timp după primul incident.
A.P