A renunțat la limuzinele de multe sute mii € pentru un Peugeot vai de mama lui… Multimilionar sub acoperire!

Publicat: 15/05/2018 | 22:58

Judecat pentru delapidare şi luare de mită, Florin Secureanu, fostul manager al Spitalului Malaxa, încearcă, pe cât posibil, să stea în umbră și să nu iasă cu nimic în evidență. Multimilionarul o ”arde” acum precum un „sărăcuț”, aparent măcinat de grija zilei de mâine. Fostul manager a renunțat la limuzinele de multe sute mii de euro și conduce prin Capitală un Peugeot vai de mama lui… CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, vă prezintă imagini super-exclusive cu medicul acuzat că a devalizat Spitalul Malaxa.

Florin Secureanu pare că a dat uitării viața de nabab pe care o ducea până nu demult. A renunțat la costumele sofisticate, de firmă, în favoarea unei garderobe care îl ține… sub acoperire. Și asta nu este tot! (CITEȘTE ȘI: SECUREANU A ÎNREGISTRAT POLITICIENI CU CARE AVEA „COMBINAȚII”)

În urmă cu mai bine de un an, defila prin București la volanul unor bolizi de lux, gen Mercedes, care valorau peste 500.000 de euro. Acum, Florin Secureanu se mulțumește să circule cu un Peugeot la mâna a doua. O mașină la care alți milionari nici măcar nu s-ar uita. Ancheta DNA pare, însă, că l-a schimbat dramatic pe fostul manager al Spitalului Malaxa.  

CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, l-a întâlnit pe Florin Secureanu pe o stradă din Capitală. Îmbrăcat ca un om de rând, ex-managerul de spital a avut o scurtă întâlnire, a discutat în stradă preț de câteva minute, după care s-a retras. S-a urcat la volanul “bijuteriei” pe care o conduce în prezent și s-a făcut nevăzut.

Florin Secureanu a stat aproape șapte luni în arest

Florin Secureanu a fost trimis în judecată de DNA în 15 mai 2017. Este acuzat că a conceput şi a pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-ar fi însuşit peste nouă milioane de lei din patrimoniul Spitalului Malaxa. Care, de altfel, s-a constituit parte civilă în acest caz. Fostul manager al unității medicale este judecat pentru delapidare. Cinci fapte, dintre care una cu consecinţe deosebit de grave şi luare de mită. (VEZI AICI: DIRECTORUL DE LA MALAXA, ”ÎNGROPAT” CU DOVEZI DE PROPRIII ANGAJAȚI!)

Florin Secureanu a fost manager al Spitalului Clinic ”Nicolae Malaxa” din Bucureşti în perioada 1 aprilie 2007 – 29 noiembrie 2016. Perioadă în care ”a conceput şi pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum total de 9.144.053,4 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Florin Secureanu a stat aproape şapte luni în arest preventiv. Anul trecut, pe 10 iulie, i-a rugat pe magistraţi să-l elibereze, arătând că şi-a recunoscut în totalitate faptele. Curtea de Apel i-a dat câștig de cauză, iar multimilionarul a fost plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. (NU RATA: DEZVĂLUIRILE DIN PRESĂ L-AU SPERIAT PE MANAGERUL DE LA MALAXA! )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

This browser does not support the video element.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult