Noul portar din Ghencea, Razvan Stanca, l-a sunat pe Gigi Becali inainte sa semneze cu echipa lui Lacatus si i-a spus acestuia ca renunta la bani doar sa ajunga la Steaua.
Stanca a revenit in aceasta iarna in Ghencea, dupa un exil de sase luni la Craiova. Dat afara de Mititelu din Banie, portarul nu mai putea evolua in Liga I in acest sezon decat la echipa lui Lacatus sau sa prinda un transfer afara. Razvan Stanca a stiut insa ce vrea. Fotbalistul a intrebat in stanga si in dreapta de numarul de telefon al lui Gigi Becali si, dupa ce a facut rost de el, l-a sunat imediat pe latifundiarul din Pipera. „Nea Gigi, va rog mult sa ma ajutati, imi doresc enorm sa joc la Steaua, nu ma intereseaza banii”, i-a spus portarul sefului stelist, conform unor surse din cadrul clubului. Becali a ramas imediat impresionat de telefonul primit si l-a anuntat pe Argaseala sa ia legatura cu Stanca si sa faca actele de transfer. Ba mai mult, jucatorul a fost de acord sa renunte la 4.000 de euro lunar, astfel ca acum va castiga in Ghencea 6.000. „Meme” a fost batut de Nae Meci mare in cantonamentul Stelei. Noul „Maradona din Ghencea”, Mihai Stoica, i-a provocat pe Edi Iordanescu si pe Eugen Nae la un minifotbal. Mai exact, managerul „ros-albastrilor” impreuna cu Narcis Raducan, „Make” si doctorul Paligora au jucat impotriva staffului tehnic, compus din Iordanescu, Nae, Horea Codorean si preparatorul fizic, Michele Bon. Echipa lui „Meme” a pierdut fara drept de apel, spre uimirea jucatorilor, care mizasera pe calitatile lui „Maradona din Ghencea”.