Directorul general al FRF a declinat doua oferte primite din Liga I, dintre care una de la clubul sau de suflet, pentru a ramane in angrenajul forului european.
Ionut Lupescu este un tip ambitios, iar functia de director general al FRF nu ii mai este de ajuns. Mircea Sandu a fost primul care a simtit asta, cand a aflat ca subalternul sau a incercat sa il „lucreze” la votul pentru Comitetul Executiv al UEFA. Imediat, „Nasul” l-a „retrogradat” pe Lu-pescu, trecandu-l in atri-butii sub Adalbert Kassai, secretarul general al FRF. „Kaiserul” nu a acceptat umilinta si si-a luat concediu o luna, astfel incat va lipsi de la meciul decisiv cu Bosnia si de la turneul din America de Sud. Interesant este insa ca, in aceasta perioada involburata pentru cariera lui, Lupescu a primit doua oferte concrete din Liga I. Una dintre ele a venit chiar de la Dinamo Bucuresti, formatia de care fostul mijlocas este legat afectiv. Cu toate ca i se oferea un post foarte important in conducerea clubului si libertate totala in alegerea colaboratorilor, Lupescu a spus pas. Motivul refuzului este legat de faptul ca actualul director general al FRF nu vrea sa-si piarda influenta la UEFA, unde face parte din Comisia de Disciplina, sperand ca in curand sa primeasca o functie mai importanta chiar in cadrul institutiei care guverneaza fotbalul european.