A ramas fara contract, dar nu si fara credinta. Ion Marin apeleaza la Divinitate pentru a-si salva fiica
Casatorit de aproape 25 de ani cu Elena, Ion Marin are si doua fetite impreuna cu femeia alaturi de care si-a petrecut viata: Delia si Denisa Alexandra. Cea de-a doua, in varsta de 15 ani, s-a nascut cu o malformatie a cavitatii bucale, asa-numitul „bot de lup”. De atunci, fostul dinamovist si-a investit toti banii castigati din fotbal pentru a-i darui Alexandrei sansa de a fi normala. Iar contractele in fotbalul arab, unde isi face meseria de aproape trei ani, i-au oferit tehnicianului resursele financiare pentru a-si ajuta enorm fiica. Problemele au aparut, insa, treptat. Anul trecut, chiar de ziua lui, a fost demis de la Al Ettifaq, din Arabia Saudita, dupa o serie de rezultate neconvingatoare. Asta dupa ce tot el adusese echipa in lupta pentru locurile fruntase. A urmat apoi o experienta de cateva luni la Dubai Club, cea mai saraca echipa din Emirate, pe care nu a reusit sa o redreseze. Ramas fara contract, Ion Marin a mai stat in luna decembrie in Emirate, in speranta ca isi va gasi repede o noua intelegere. „Cei de la club nu mi-au luat casa si masina, asa ca mai stau pe aici. E frumos, sunt 31 de grade Celsius in timpul zilei. Ma mai plimb pe aici si astept oferte din zona”, spunea Ion Marin inainte de sarbatori. Doar ca propunerile nu au venit, iar „Sapaliga” s-a intors in Romania, unde a cerut ajutor de la Divinitate. A stat linistit la coada la o biserica din Capitala pentru a pleca acasa cu apa sfintita care l-ar putea ajuta sa munceasca din nou. Parinte pentru Fatai In 2007, pe cand era antrenor la Farul Constanta, Ion Marin a mers in Nigeria, unde a urmarit cativa jucatori africani. Dintre acestia a selectat patru, printre care si actualul atacant al Astrei, Kehinde Fatai , pe care i-a adus in Romania. „Legislatia pentru transferurile internationale prevede ca juniorii trebuie luati impreuna cu toata familia. Eu am devenit tutorele lor oficial, doar asa i-am putut lua”, a povestit Ion Marin, care i-a tinut pe cei patru la el acasa si a avut grija de ei.